25.03.2016 09:38

O grupare a fost prinsă cu peste 30 de mii de euro falși

O grupare specializată în confecţionarea banilor falși a fost destructurată de oamenii legii în comun cu reprezentanţii procuraturii Generale.

Este vorba de trei persoane cu vârsta cuprinsă între 26 și respectiv 35 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău. Aceştia au fost arestați pentru 30 de zile.

Gruparea infracțională a fost documentată timp de 9 luni. Bancnotele false erau introduse în țară din Uniunea Europeană. Grație intervenției prompte a polițiștilor, bancnotele false nu au fost puse în circulație pe teritoriul Republicii Moldova.

Pentru a fi identificați toți membrii grupării, forțele de ordine au reușit să infiltreze un ofițer sub acoperire în această grupare.

Astfel, în perioada anului 2015, ofițerul sub acoperire a achiziționat o sumă de bani falși de la un membru al grupului. După care, a în luna martie, a mai fost achiziționată suma de 10.000 de euro falși. Acești bani fiind realizați la echivalentul de 30 %, față de banii veridici.

Ulterior, un membru al grupului infracțional a fost reținut într-o parcare auto din Chișinău, în timp ce transmitea ofițerului sub acoperire 20.000 de euro falși, cu nominalul bancnotei de 50 euro fiecare. Concomitent, au fost reținuți alți doi membri ai grupului, implicați în circulația banilor falși.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților au fost depistaţi și ridicaţi 43.000 de lei și 240 euro, parveniți în urma achizițiilor anterioare și substanțe narcotice de tip marijuana.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală. Vinovaţii riscă până la 15 ani de închisoare.

Poliția continuă investigarea cazului în scopul identificării tuturor membrilor grupării criminale şi tragerii acestora la răspundere conform legislației în vigoare.

Sursa

Comentarii