11.11.2015 10:13

Numărul deceselor de la Colectiv a ajuns la 50

Numărul celor care și-au pierdut viața în urma tragediei din clubul bucureștean Colectiv a ajuns la 50 de persoane, scrie romanialibera.ro. Unul dintre răniți, transferat la un spital din Marea Britanie, a murit, în această dimineață.

Majoritatea deceselor din ultimele zile au avut loc din cauza complicațiilor. Potrivit profesorului Ioan Lascăr, șeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca, începând din a cincea zi este cea mai grea perioadă pentru răniții în stare critică.

„Este perioada complicațiilor majore respiratorii. Exact cum apare în literatura de specialitate, mortalitatea la acești pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puțin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicațiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult”, - a preciza medicul,

În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, au murit 50 de persoane şi alte aproximativ 150 au fost rănite şi internate în spitale.

Comentarii