15.01.2015 11:53

O moldoveancă, OMORÂTĂ în această noapte în Odesa

O moldoveancă a murit, iar soțul ei a fost grav rănit, în preajma orașului ucrainean Odesa, după ce mașina în care se deplasau a fost ciuruită de gloanțe de către doi indivizi, și ei cetățeni ai R. Moldova, informează Ziuarulnațional.md.

Tragedia a avut loc în noaptea de 13 spre 14 ianuarie. După incident, bărbatul rănit a reușit să aducă mașina până la cel mai apropiat post de poliție pentru a solicita ajutor. Femeia a murit în drum spre spital, iar soțul ei se află internat în secția de reanimare a Spitalului nr. 1 din Odesa, susține șefa Serviciului de presă al Ministerului de Externe și Integrării Europene, Ana Taban.

Potrivit ei, atacatorii au și fost reținuți, în timp ce încercau să traverseze frontiera prin punctul de trecere Cuciurgan și au fost extrădați în Ucraina unde a fost inițiată o anchetă în privința acestui caz.

Deocamdată nu sunt cunoscute motivele celor întâmplate.

Potrivit Anei Taban, la acest moment, rudele victimelor se deplasează la Odesa, unde vor fi ajutate să aducă acasă cadavrul femeii despre care se știe că este originară din satul Meșeni, raionul Rezina.

Comentarii