10.11.2015 09:40

Tragedia ”Colectiv”: Numărul victimelor a ajns la 48

Bilanțul tragediei de la clubul Colectiv crește. Unul dintre răniții transferați în străinătate a murit în această dimineață.

Un tânar rănit grav în incendiul din clubul Colectiv, care fusese transferat săptămâna trecută la un spital din Marea Britanie, a murit în această dimineață, bilanțul în urma tragediei urcând la 48 de morți.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a anunțat că repatrierea trupului neînsuflețit al celei de-a 48-a victime în urma incendiului de la clubul Colectiv se va face în regim de urgență, iar costurile vor fi asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului.

În cursul zilei de luni, bilanțul tragediei urcase la 47 de morți, după ce jurnalista Teodora Maftei a murit la o clinică din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută, iar luni seara și-a pierdut viața un tânăr din Brașov, care lucra ca fotograf pentru o publicație online de muzica rock.

13 persoane au decedat weekend-ul trecut, atât în spitalele din Capitală, cât și în străinptate. Cei care și-au pierdut viața în ultimele zile sufereau de insuficiență organică sistemică.

Marți dimineață, numărul pacienților internați după tragedie era de 76, 14 dintre aceștia fiind în stare critică, iar 7 în stare gravă. Ceilalți 52 de pacienți erau stabili.

Sursă: digi24.ro

Comentarii