28.11.2016 08:30

20 de angajați ai direcțiilor municipale educație, suspendați din funcții

Douăzeci de persoane ce activează în cadrul direcțiilor municipale educație, tineret și sport vor fi suspendate din funcții.

Suspendările urmează să fie operate în urma izbucnirii scandalului privind licitațiile trucate și alimentelor livrate în grădinițele din capitală, informează NOI.md.

Atît șefii de direcții, cît și adjuncții acestora, contabili și alți funcționari vor fi suspendați din funcție la decizia primarului general, Dorin Chirtoacă.

„De ani de zile mă lupt cu acest fenomen, deja am depistat aproape 100 de persoane. Și se lovește în mine, nici nu se știe ce va fi cu mine mîine. În spatele acestor acțiuni stau instituții ce acumulează probe. Sînt persoane reținute care erau la masă aici, la ședințe”, a declarat Chirtoacă.

„E neplăcut să vorbim despre așa ceva, am și eu cinci nepoți. Nu a fost perioadă în care instituțiile să nu fie verificate. Dar nu am avut instrumente care să ne permită să găsim așa ceva. Eu îmi asum responsabilitatea și regret foarte mult. Poate trebuia să verific mașinile care aduceau marfa”, a afirmat șefa Direcției generale educație, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.

„Este o listă de 20 de persoane care vor fi eliberate. Nu doar șefii de direcție vor fi suspendați din funcție. În paralel se derulează mai multe acțiuni de investigație. Acum sînt sute de persoane care vor face talpa iadului din mine, deja am primit și amenințări”, a menționat primarul general.

SURSA

Comentarii