07.09.2015 13:27

43 de vinuri autohtone de top, selectate pentru Cartea Vinurilor din România (The Wine Book of Romania)

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, The Wine Book of Romania este primul proiect care reunește vinurile din regiunile vinicole ale României și Moldovei. În cadrul celei mai ample evaluări de vinuri din regiune au fost degustate și apreciate circa 250 de probe din cele două țări.

Dintre cele 46 de vinuri produse de companiile din Moldova, preselectate pentru a participa la evaluare, juriul internațional a ales 43, care vor apărea în volumul „The Wine Book of Romania”, la începutul anului viitor. Alături de cele mai bune vinuri românești, cartea va prezenta vinuri moldovenești produse de „Sălcuța”, „Vinăria din Vale”, „F’autor”, „Vinăria Poiana”, „Minis Terrios”, „Suvorov Vin”, „Chateau Vartely”, „Molda”, „Chi”, „Asconi”, „Carpe Diem”, „Crescendo”, „Purcari”, „Gitana”, „Et Cetera” și „Cricova”.

Potrivit lui Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, vinurile alese de către juriul internațional au un potențial enorm, iar volumul care le va populariza are capacitatea de a propulsa brandul național Vinul Moldovei spre noi piețe de desfacere.

„The Wine Book of Romania” se află la prima ediție, proiectul fiind inițiat de Marinela Vasilica Ardelean, unul dintre cei mai cunoscuți și premiați specialiști în domeniul vinurilor, care în perioada aprilie-august 2015 a vizitat personal circa o sută de crame din România și Republica Moldova și a degustat aproape trei mii de vinuri, cu scopul de a selecta vinurile de top pentru evaluare.

Sursă: infomarket.md

Comentarii