16.09.2015 11:34

Alarmă pentru președinte

După cum au și promis, Manifestanții Platformei Civice ”Demnitate și Adevăr” au pichetat, în această dimineață, sediul Reședinței de Stat a președintelui. Protestatarii au bătut în butoaie, scandând ”Timofti, trezirea”, ”Ieșiți afară”, ”Deșteptarea”.

Participanții acțiunii de protest afirmă că nu așteaptă de la președintele Nicolae Timofti decât atenție la cerințele poporului, o declarație oficială referitor la mitingul din PMAN și demisie. ”Noi așteptăm reacția președintelui, care de o săptămână și jumătate ne ignoră, - a spus pentru MBC președintele Uniunii Veteranilor Eduard Maican. – El își trimite doar consilierii. Apare întrebarea dacă el mai este în țară? La fel mai vrem să aflăm atitudinea lui față de protestatari? Susține el poporul sau nu? Îi reprezintă interesele? Cum el poate să rămână în fruntea statului dacă nu intră în dialog cu noi?”

Unul din liderii mișcării de protest Andrei Năstase presupune că Nicolae Timofti este împiedicat de funcționarii lui să răspundă la cerințele oamenilor. El a mai menționat că președintele, posibil, e plecat din țară. ”Președintele ne ignoră poziția. Astfel, noi am venit să-l trezim, - a spus Năstase. – Nu știm, dacă el doarme sau nu. De zece zile această persoană nu a ieșit în fața poporului. Nu și-a exprimat poziția nici în fața presei. Cei care l-au pus în funcție nu-l lasă să apară în public: Filat, Plahotniuc, Dodon …”

Acțiunea a durat o jumătate de oră, după care protestatarii au revenit în Orășelul Demnității. Tot astăzi aceștia anunță că vor picheta la orele 15-00 sediului Guvernului, exact în momentul în care se va desfășura ședința Executivului.

Comentarii