01.06.2015 07:42
Apple pregăteşte Fusion Keyboard, o tastatură hibridă care ar putea elimina nevoia de touchpad
Descrisă într-o aplicaţie pentru brevet, tastatura concepută de Apple ar urma să ofere taste mecanice cu două sau mai multe niveluri de apăsare, respectiv interfaţă touch aplicată pe suprafaţa fiecărei taste. Pe lângă tastare convenţională, noua tastatură hibridă va permite şi interacţiune folosind comenzi multi-touch, aplicate chiar pe suprafaţa de tastare, informează go4it.
Denumit Fusion Keyboard, dispozitivul este considerabil mai sofisticat decât o tastatură obişnuită pentru laptop, fiecare tastă având suprafaţa acoperită cu senzori touch de tip capacitiv şi contacte mecanice multi-stadiu, activate progresiv în funcţie de forţa folosită pentru apăsare.
Ajutate cu suprafeţe touch, tastele pot diferenţia între atingerile simple şi alunecări, spre exemplu făcute pentru a muta cursorul pe ecran. Similar, contactele mecanice multi-stadiu vor putea diferenţia între tastare obişnuită şi comenzi alternative, cum ar fi click stânga/dreapta sau iniţierea unei comenzi drag-and-drop. Astfel, tastatura ar urma să ofere întreaga funcţionalitate a unui touchpad, fără a mai fi necesară o suprafaţă dedicată acestuia.
Ca şi avantaje, sistemul permite aplicarea comenzilor în mod combinat. Spre exemplu, vom putea tasta cu o mână şi muta cursorul pe ecran folosind cealaltă mână, respectiv alterna între comenzi touch şi tastare fără să pierdem timp mutând palmele către touchpad sau ecranul touch.
Documentul descrie şi câteva tehnici pentru procesarea comenzilor în funcţie de forţa la apăsare şi durata în timp, cu rolul de a diferenţia între comenzi touch şi simple apăsări de taste. Spre exemplu, dacă într-un interval de timp predefinit apăsarea tastei Fn nu este urmată de apăsarea altei taste, sistemul va interpreta în schimb iniţierea unei comenzi touch.
Din păcate, judecând după exemplul altor invenţii brevetate de Apple de-a lungul timpului, transpunerea conceptului Fusion Keyboard într-un produs comercial este departe de a fi o certitudine. Pretabilă mai ales la portabile de mici dimensiuni, tastatura Fusion Keyboard ar putea debuta într-un viitor model MacBook, a cărui carcasă foarte compactă nu ar putea acomoda un touchpad convenţional.