22.01.2015 10:10

Aproape o mie de studenți din Moldova au rămas fără locuri la BUGET

Aproape o mie de studenţi înmatriculaţi în anul 2013 în universităţile de stat şi-au pierdut locul la buget ca urmare a unui concurs desfăşurat la sfârşit de an. Locurile eliberate au revenit studenţilor înmatriculaţi pe bază de contract care au reuşit să obţină performanţe academice înalte.

Viceministrul educaţiei, Loretta Handrabura, a declarat pentru IPN că acest concurs a fost organizat pentru prima dată pentru studenţii care au încheiat în 2014 anul întâi de studii. La concurs au fost scoase peste 5600 de locuri cu finanţare bugetară, la care au pretins inclusiv peste 4 500 de studenţi înmatriculaţi cu taxă de studii. Ca rezultat, 945 de studenţi au fost transferaţi la buget, ceea ce constituie 16% din locurile cu finanţare bugetară.

Concursul a fost desfăşurat în 14 universităţi de stat. În instituţiile private sau cele de stat unde nu sunt locuri cu taxă asemenea concursuri nu au avut loc. Loretta Handrabura a menţionat că pe viitor această practică ar putea fi extinsă şi în colegii şi şcoli profesionale.

Competiţia trebuie să existe şi să încurajeze performanţa”, a declarat viceministrul, precizând că fiecare student care reuşeşte să obţină un loc la buget trebuie să aprecieze această oportunitate şi să depună efort pentru a menţine reuşitele.

La concurs sunt scoase locurile cu finanţare bugetară în instituţiile de stat de învăţământ superior, cu excepţia locurilor destinate copiilor orfani şi invalizilor de gradul I şi II. Concursul se desfăşoară în fiecare an după sesiunea de vară.

Comentarii