02.09.2016 09:45
Armata Națională sărbătorește 25 de ani de la înființare
Astăzi, Armata Națională sărbătorește 25 de ani de la înființare.
Acum un sfert de secol, la 3 septembrie 1991, primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a semnat decretul privind purcederea la crearea armatei naționale, avîndu-se în vedere constituirea bazei necesare, asigurarea cu cadre militare, evacuarea trupelor sovietice și înlocuirea lor cu formațiunile forțelor armate autohtone, informează NOI.md.
Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie aniversară, la care au luat parte prim-președintele TM, Mircea Snegur, actualul președinte interimar, Nicolae Timofti, Ministrul Afacerilor Interne, Anatolie Șalaru, și alți oficiali ai statului.
„În prezent, Armata Națională este capabilă să se ridice în apărarea independenței și integrității statului. Acesta este rodul muncii de ani de zile a celor care au pus bazele creării armatei și a celor care continuă această măreață operă. Vă felicit călduros cu prilejul jubileului de 25 de ani ai Armatei Naționale, dorindu-vă noi succese, noi izbînzi pe tărîmul întăririi capacităților de apărare a țării”, a declarat Mircea Snegur.
Cu un mesaj de felicitare a venit și Nicolae Timofti: „Eu felicit tot corpul militar al Armatei Naționale cu ocazia acestei zile importante. Vă doresc să fiți sănătoși, să aveți realizări frumoase și succese în pregătirea militară. Să fiți mereu gata să apărați patria și acest pămînt”.
„Vă felicit cu această minunată ocazie și vreau să vă asigur că noi sîntem împreună cu dumneavoastră și la bine, și la rău. Vă doresc mult curaj, rezistență, dragoste în continuare de patrie și să fiți împreună cu poporul acestei țări, care vă iubește, vă respectă, vă admiră și se mîndrește cu dumneavoastră”, a conchis ministrul Șalaru.
Nicolae Timofti a semnat un decret prin intermediul căruia la ceremonia de astăzi au fost decorați mai mulți militari cu distincții de stat.
Tot astăzi a avut loc ceremonia dedicată marcării a 25 de ani de la instituirea sistemului vamal național, la care a participat și premierul Pavel Filip.