31.05.2016 11:04
Autoritățile își propun să reducă numărul copiilor instituționalizați din Moldova
Obiectivul se regăsește în Planul de acțiuni pentru anii 2016-2020 privind implementarea Strategiei pentru protecția copilului.
Documentul a fost aprobat azi de Guvern.
Acțiunile planificate sînt axate pe prevenirea separării de familie și a instituționalizării copiilor, prevenirea și combaterea violenței, precum și a exploatării copiilor. În acest scop, vor fi create subdiviziuni specializate în cadrul structurilor teritoriale de asistență socială, monitorizată mai eficient activitatea tutelară.
De asemenea, va fi perfecționat cadrul normativ în vederea prevenirii și combaterii corupției în procedura de adopție, privind prestațiile sociale alocate copiilor rămași fără ocrotire părintească, familiilor cu copii, organizarea educației incluzive.
Planul de acțiuni mai prevede crearea unui centru de zi pentru îngrijirea timpurie a copilului (0,4-1,5 ani), precum și servicii specializate de intervenție timpurie pentru copii (0-3 ani), servicii de suport pentru copiii cu probleme de comportament, pentru copiii străzii, servicii de recuperare a copilului victimă a violenței, traficării, exploatării ș.a.
Impactul așteptat al Planului de acțiuni este ca în Moldova să scadă numărul copiilor instituționalizați, să se diminueze riscurile asociate familiilor de emigranți, să fie asigurat un mediu familial și social adecvat dezvoltării armonioase a copiilor.