12.10.2015 14:43

Autoritățile Publice Locale atrag cetățenii în luarea deciziilor pentru comunitate

Autoritățile Publice Locale vor să-și fixeze un dialog bidirecțional cu cetățenii, ca ulterior să sporească participarea acestora în procesul de luare a deciziilor. Această idee a fost punctată în cadrul evenimentului de lansare a Săptămânii Transparenței care este organizată la Chișinău în perioada 12-18 octombrie în contextul Săptămânii Europene a Democrației Locale.

Un sondaj realizat recent arată că circa 90% dintre moldoveni nu sunt implicați în procesul decizional și soluționare a problemelor la nivel de comunitate. În același timp, cooperarea dintre cetățeni și autoritățile publice locale este încă foarte slabă. Astfel, aproape jumătate dintre cei chestionați în 2014 au răspuns că nu cunosc deloc despre hotărârile Consiliilor locale și ale primăriilor.

Reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova consideră că Moldovei îi lipsesc o voce unită și un mecanism de responsabilizare a autorităților publice locale. ”Dacă ar fi fost instituit acest mecanism, atunci vocile cetățenilor ar fi fost auzite și ei ar fi fost implicați în toate procesele democratice din țară”, - a declarat reprezentantă rezidentă a PNUD Dafina Gercheva.

Cu toate acestea, sunt atestate și localități cu modele de guvernare bazate pe transparență și cooperare cu populația. Primarii acestora susțin că mențin un dialog eficient cu cetățenii, prin intermediul rețelelor de socializare, posturilor radio locale sau mesajelor postate pe paginile web ale APL-urilor. Un exemplu frumos în acest sens este comuna Ciorești, raionul Nisporeni, unde primarul a reușit să-i mobilizeze pe localnici în așa fel încât aceștia au săpat manual circa 24 km pentru instalarea apeductului.

”Spre deosebire de Autoritatea Publică Centrală, noi zilnic rezolvăm problemele cetățenilor. Ei vin la Primărie atunci când au o problemă. Dar ei mai trebuie să învețe să vină la Primărie și atunci când comunitatea are probleme”, - a menționat primarul de Ciorești Valeriu Guțu.

Săptămâna Transparenței include peste o sută de activități organizate de cele peste 30 de primării din localitățile partenere ale Programului comun de Dezvoltare Locală Integrală. Acțiunile au scopul ca cetățenii să cunoască mai bine care este bugetul localității în care trăiesc, cum sunt cheltuiți banii, cine sunt consilierii locali și cum se pot înscrie la audierile publice ale primarilor. Sătămâna Europeană a Democrației Locale 2015 este realizată în Molodva la inițiativa Cancelariei de Stat și implementat de PNUD, UN Women cu susținerea financiară a Guvernului Danemarcei.

Comentarii