09.10.2014 09:52

CÂT AR COSTA RECONSTRUCȚIA ESTULUI UCRAINEI? SE CERE AJUTORUL FMI

Reconstrucţia estului Ucrainei va costa peste 600 de milioane de euro, a indicat miercuri, la Bruxelles, vicepremierul ucrainean Vladimir Groisman informează economica.net cu referire la AFP.

Preşedintele încă în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, anunţase în 30 august că Uniunea Europeană este dispusă să organizeze 'la sfârşitul anului' o 'conferinţă a donatorilor' care 'va include regiunile din estul Ucrainei afectate în mod special' de conflict, după o întâlnire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, scrie Agerpres.


O reuniune cu ambasadorii europeni, american şi canadian la Kiev a fost organizată pe această temă, dar 'nicio dată nu a fost decisă încă' pentru conferinţa donatorilor, a spus Groisman. Potrivit ministrului, reconstrucţia Donbasului', care include bastioanele rebelilor proruşi din Doneţk şi Lugansk, 'nu este doar o renovare, o reconstrucţie, ci şi o reintegrare' a Ucrainei şi o 'readaptare social.


Ucraina a anunţat miercuri că intenţionează să ceară Fondului Monetar Internaţional un sprijin financiar sporit, consecinţă a celor aproape şase luni de lupte în estul ţării, unde încetarea focului decretată în urmă cu o lună nu prea este respectată.

Comentarii