17.12.2014 14:01

Ce e permis și ce e INTERZIS să iei cu tine acasa de la hotel

Însuşitul obiectelor din camera de hotel este o practică pe cât de comună, pe atât de controversată. Chiar dacă tu nu obişnuieşti să faci asta, cu siguranţă ai un prieten care are o colecţie impresionantă de flacoane de gel de duş, şampon, carneţele, căni sau orice altceva a mai găsit prin cameră.

Părerile în legătură cu această practică sunt împărţite: unii cred că e normal ca la plecare să adaugi câteva obiecte în plus la bagajul cu care ai venit, alţii, din contră, spun că e înjositor. În plus, dacă acceptăm că e în regulă să iei diverse lucruri, care sunt acestea? Mai exact, care e limita între a lua un mic suvenir şi a fura, la propriu?

Cel mai în măsură să răspundă la aceste întrebări este unul dintre “păgubiţi”. Michael Forrest Jones a lucrat o bună perioadă de timp în industria hotelieră ca manager de hotel, iar în prezent şi-a înfiinţat propria sa companie.

După cum probabil anticipai, consumabilele sunt unul dintre lucrurile pe care e în regulă să le iei: “Ne aşteptăm ca oaspeţii să folosească sau să ia acasă consumabilele: gel de duş, săpun, şampon etc. Cu plăcere.” Totuşi, sfatul nostru ar fi să aplici prima variantă. Mereu ne-am întrebat cu ce (şi dacă) s-au spălat la hotel persoanele care fac colecţie de flacoane cu gel de duş.

Obiectele cu inscripţiile hotelului (căni, pixuri, carneţele) se situează undeva la mjloc. Ele nu intră pe lista predefinită a obiectelor pe care le poţi lua liniştit, însă managerii nu o să fie prea supăraţi dacă ai făcut-o.

Cănile de cafea care au numele sau logo-ul hotelului imprimat nu sunt un lucru pe care ne permitem să îl oferim gratuit fiecărui turist, însă nu ne deranjează dacă iei una sau două (de fapt, chiar plănuim să “pierdem” una din cinci). ” Totul ţine de marketing: costul unei căni poate fi compensat înzecit de publicitatea involuntară pe care o faci hotelului atunci când bei din ea. “O cană cu logo-ul imprimat ne costă aproximativ doi dolari. În schimb, publicitatea pe care ne-o faci atunci când bei cafea din ea în timp ce prietenii tăi sunt în vizită este nepreţuită.

Dar prosoapele? Nu, ne pare rău, limita între ce poţi lua şi ce nu începe cu prosoapele. Personalul hotelului se aşteaptă ca atunci când fac curat după plecarea ta să le găsească în baie şi, evident, să le spele în vederea utilizării lor de viitorii clienţi. Doar nu erai atât de naiv încât să crezi că fiecare prosop pe care îl primeşti la hotel este unul nou, nu-i aşa? Totuşi, există persoane care pleacă de la hotel cu cel puţin unul dintre prosoape. Foarte interesant este că soluţia pe care cei din industria hotelieră au găsit-o în acest sens (sau, cel puţin, aşa au crezut) acum câteva zeci de ani a fost să printeze numele hotelului pe ele. Rezultatul? Dorinţa oamenilor de a le lua acasă a crescut. “Logo-ul hotelului imprimat pe prosoape dădea valoare de suvenir unui obiect care, altfel, ar fi fost un banal prosop alb.

Iată-ne ajunşi la lista lucrurilor cu care, sub nicio formă, nu este ok să pleci în geantă. “Uscătoarele de păr, lămpile, televizoarele, telecomenzile (am impresia că unii turişti sunt extratereştri care mănâncă telecomenzi, altfel nu-mi explic de ce iau cu ei o telecomandă care funcţionează doar la televizorul din camera respectivă), ceasurile cu alarmă, pilotele, filtrele de cafea, aşternuturile de pat etc. sunt, în mod cât se poate de evident, lucruri pe care nu vrem să le iei acasă. Ele costă ceva mai mult – spre exemplu, într-un hotel ieftin, costă aproape cât ai plătit pentru cameră sau chiar mai mult – aşa că, DA, ne enervăm puţin când vedem că oamenii le sustrag.

Articol preluat din revista GQ.ro.

Comentarii