21.09.2016 13:45

Cehia va sprijini Moldova în instruirea cadrelor didactice

Asociaţia Obştească "Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin" (FCPS) din Criuleni lansează activităţi de instruire în cadrul proiectului "Parteneriate pentru incluziune".

Activităţile de instruire se desfăşoară cu suportul financiar al Agenţiei de Dezvoltare din Republica Cehă, în parteneriat cu Caritas Republica Cehă şi Ministerul Educaţiei.

Miercuri, în cadrul prezentării proiectului la Chişinău, s-a menţionat că scopul proiectului este sporirea accesului la educaţia timpurie a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cu dizabilităţi, contribuind, în mod esenţial, la reducerea atitudinilor discriminatorii.

"Începînd cu luna septembrie 2016 şi pînă în iunie 2017, FCPS va organiza în toate raioanele şi municipiile ţării activităţi de instruire în domeniul educaţiei incluzive timpurii cu implicarea cadrelor didactice din instituţiile de educaţie timpurie, reprezentanţilor Serviciilor de Asistenţă Psihopedagogică şi direcţiilor raionale de învăţămînt, precum şi asistenţilor sociali comunitari din circa 150 de localităţi", a spus directorul executiv al FCPS, Victoria Secu.

Potrivit managerului de programe pentru Moldova şi Ucraina, Caritas Republica Cehă, Pavel Trousil, "dezvoltarea incluziunii şi susţinerea proiectelor este o prioritate a organizaţiei".

"Pentru mine este o onoare să lucrez cu partenerii din Moldova şi împreună să putem contribui la dezvoltarea sistemului de incluziune. Am avut onoarea să particip la elaborarea curriculumului de instruire şi mă bucur că în acesta este inclus şi lucrul cu părinţii. Din cîte cunosc, în Republica Cehă nu au fost organizate astfel de instruiri complexe, la care au posibilitatea să participe cadrele didactice din Moldova, de aceea ar fi bine ca ei să utilizeze la maximum acest potenţial şi să profite de această oportunitate", a spus el.

Reprezentantul Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu, le-a mulţumit partenerilor din Cehia şi a spus că pentru început instruirea cadrelor didactice se va desfăşura în 4-6 raioane.

"Mulţumesc susţinerii donatorilor din Cehia, care au venit cu o anumită experienţă atît din Cehia, cît şi din alte state europene, astfel ca să putem dezvolta programe educaţionale pentru copii de vîrsta preşcolară", a spus el.

Bugetul proiectului constituie 135 de mii de euro, dintre care 126 de mii vor fi alocate de Agenţia de Dezvoltare din Cehia.

SURSA

Comentarii