28.10.2016 09:01

Patru mii angajați MAI vor asigura ordinea publică în ziua alegerilor

Pe 30 octombrie, atunci cînd în întreaga țară se vor desfășura alegerile prezidențiale, la cele 1980 de secții de votare vor fi antrenați patru mii de angajași ai Poliției, informează NOI.md.

Potrivit organelor de drept, minimum cîte doi polițiști vor fi prezenți la o singură secție de vot. Aceștia vor monitoriza situația din cadrul secțiilor, dar și în raza de o sută de metri, iar atunci cînd vor fi depistate încălcări și abateri de la lege, polițiștii vor fi în drept să intervină.

La fel, 140 de angajați MAI au monitorizat deplasările tur-retur ale buletinelor de vot pe întreg teritoriul țării, incidente nu au fost înregistrate.

Pe parcursul perioadei electorale, oamenii legii au constatat peste 76 cazuri de încălcări, în mare parte, acestea vizau materialele electorale amplasate în alte locuri,decît cele stabilite.

În ceea ce privește prezentarea la urnele de vot, oamenii legii anunță că este interzisă intrarea în secții cu arme sau arme albe; nu este permisă scoaterea buletinului de vot în afara secției; la fel, este strict interzisă distrugerea listelor, fișelor, buletinelor electorale și cu atît mai mult agitația electorală în ziua alegerilor nu-și are locul.

Alegătorii trebuie să știe că nimeni nu este în drept să-i împiedice să-și exercite dreptul la vot și nimeni nu le poate restricționa accesul în secțiile de votare.

SURSA

Comentarii