16.05.2019 14:17

Chișinăul a venit cu un apel către Misiunea OSCE în Republica Moldova

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut astăzi cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, comunică Biroul politici de reintegrare.

În cadrul întrevederii, s-a discutat despre rezultatele vizitei recente în Republica Moldova a Reprezentantului Special al Președinției în exercițiu a OSCE din partea Slovaciei pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Cu acest prilej, a fost reabordat șirul de probleme actuale ce necesită o implicare constantă și din partea OSCE în vederea obținerii unor soluții imediate, printre acestea figurând și problema așa-numitelor plăți de vinietă, aplicate nelegitim de către structurile de facto din regiunea transnistreană în privința conducătorilor de autovehicule, posesori de plăci de înmatriculare de model național și care sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Impedimentele artificial menținute de către Tiraspol în calea liberei circulații în direcția localităților din raioanele de est ale țării la fel au fost pe agenda discuțiilor, fiind aduse în atenție ultimele acțiuni unilaterale ale reprezentanților pretinselor structuri din regiune de limitare a liberei circulații a unor persoane, faptul că rămâne nesoluționat și aspectul deplasării nestingherite în/ prin regiune a oficialilor, dar și necesitatea avansării cu sprijinul Misiunii OSCE în definitivarea unei expertize tehnice complete a podului dintre localitățile Gura Bâcului și Bâcioc.

În cadrul dialogului, viceprim-ministrul a menționat că în vederea examinării evoluțiilor curente pe situația din satul Varnița din raionul Anenii Noi, în contextul informării recepționate de la Tiraspol pe 13 mai 2019 referitor la anularea așa-numitului act regional din 25 ianuarie 2019, se va deplasa în timpul apropiat cu o vizită de documentare în localitatea menționată.

De asemenea, a fost abordată situația din Zona de Securitate, măsurile întreprinse și cele care se impun a fi luate în vederea eficientizării mecanismului de monitorizare, raportare și de soluționare a incidentelor apărute, fiind reiterată importanța unei contribuții productive a OSCE la aceste procese.


SURSA

Comentarii