04.08.2016 13:15

Ce vor studia tinerii care au obținut burse de studii în Slovacia

Republica Slovacia a oferit astăzi burse de studii pentru șapte tineri din Republica Moldova.

În cadrul unei întîlniri la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, studenții au primit mesaje de felicitare și au putut să afle mai multe detalii despre studiile ce urmează să le facă.

Cei opt studenți ce vor învăța înSlovacia sînt:

1. Cătălina Dumneanu − Stomatologie;

2. Vladimir Umanschi – Tehnologia produselor;

3. Vasile Zeleonîi – Mecatronica;

4. Anatolie Bistrișchi – Medicină generală;

5. Cristina Loghinschi – Stomatologie;

6. Ecaterina Patraș - Finanțe și bănci;

7. Alexandru Cărpineanu – Relații internaționale

8. Aliona Șcerbata – Arhitectură, Doctorat

„Mult succes studenților. Nutresc speranța că toți dintre voi o să vă întoarceți acasă pentru a utiliza cunoștințele și experiența pe care o veți obține, la sigur, în Slovacia. Sperăm că pe viitor Slovacia ne va fi alături în oferirea oportunităților de studii pentru tineri”, a menționat viceministrul AEIE, Lilian Darii.

Menționăm că, deja cîțiva ani la rînd Republica Slovacă oferă posibilitatea tinerilor moldoveni de a studia la ei în țară. În ultimii ani s-au oferit cîte șase burse, anul acesta numărul lor a crescut. Studenții urmează pe parcursul unui an să studieze întîi limba de stat a Slovaciei, apoi își vor începe studiile la facultate.

SURSA

Comentarii