03.10.2016 09:00

Cît timp va mai dura reabilitarea bulevardului Ștefan cel Mare

În ultimul timp circulația în capitală a devenit insuportabilă. Asta din cauza lucrărilor de reabilitare a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt.

Potrivit viceprimarului Nistor Grozavu, termenul limită de finalizare a acestora este anul 2016.

În cadrul ședinței săptămînale de azi a serviciilor Primăriei, Nistor Grozavu a menționat că, potrivit contractului, lucrările ce au loc pe principala arteră a capitalei trebuie încheiate pînă la finele anului 2016, însă, din păcate, acest lucru nu este posibil.

„Dacă mai țin minte corect, 2016 este termenul limită de reparație a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt. Să nu mă considerați pesimist, dar nu cred că este real acest lucru, chiar în condițiile în care va fi vreme frumoasă, nu va ploua și va fi cald pînă toamna tîrziu”, a afirmat Grozavu.

El a menționat că la această situație s-a ajuns din cauză că nu s-a mers conform proiectului, unde este specificat termenul «reabilitarea», și nu «reconstrucția» străzii: „Noi am făcut și continuăm să facem mai multe lucrări decît cele preconizate din start. Din această cauză, în unele situații a fost necesară o stopare mică, pentru a se înfăptui lucrări mai ample”, spune viceprimarul.

Totuși, Nistor Grozavu dă asigurări că străzile Negruzzi și Alecsandri vor fi date în exploatare conform termenului, adică anul acesta.



SURSA

Comentarii