18.04.2016 14:13
Cum ne îmbrăcăm și cît mîncăm de Paștele Blajinilor 2016
Directoarea întreprinderii municipale "Combinatul servicii funerare", Ludmila Boțan, vine cu recomandări pentru locuitorii orașului cu privire la comportamentul în cimitire de Paștele Blajinilor.
Aceasta le-a îndemnat pe doamne și domnișoare să se îmbrace decent și să nu transforme mormintele în mese pompoase.
Ludmila Boțan a spus că după Paștele Blajinilor mormintele sînt lăsate pline de mâncare. Aceasta a menționat că și anul acesta vor fi amplasate tomberoane pentru separarea deșeurilor, chiar dacă anul trecut experimentul nu a avut rezultate.
Potrivit directoarei "Combinatului servicii funerare", în această perioadă are loc salubrizarea cimitirelor de pe teritoriul orașului, iar ziua de muncă a angajaților întreprinderii municipale a fost prelungită cu două ore.