04.09.2014 14:35

DE 23 DE ANI STAU LA HOTARELE ȚĂRII

Serviciul Vamal marchează astăzi cea de a 23-a aniversare de la fondarea instituţiei. Istoria sistemului vamal al Republicii Moldova îşi are începuturile imediat după proclamarea independenţei şi suveranităţii ţării noastre - la 4 septembrie 1991. Tot la acel moment au fost formate și primele puncte vamale, vama Ungheni, vama Leuşeni şi vama internă Chişinău. Despre activitatea serviciului vamal dar și cum a evoluat în cei 23 de ani, urmăriți în reportajul următor.

Sistemul vamal s-a creat în regim de urgenţă, în scurt timp fiind amenajate posturi de control vamal și efectivul de inspectori vamali, care aveau o închipuire vagă despre specificul acestei activităţi. Cuprins de amintiri, colonelul serviciului vamal și mare colecționar al lucrurilor de valoare istorică, Petru Costin, își aduce aminte cât de greu era pentru vameșii de atunci să-și exercite funcțiile, având la dispoziție doar 11 calculatoare, 17 aparate video și 40 de stații radio.

La începuturi, sistemul vamal avea o contribuție modestă în economia țării, însă cu timpul lucrurile au evoluat.

Pe parcursul ultimIlor ani de activitate, organele vamale au înregistrat o dezvoltare continuă. Obiectele care i-au marcat fiind depozitate acum într-un muzeu al serviciului vamal, care este în top 10 în întreaga lume. Acum muzeul servește și ca centru de instruire a noilor angajați în serviciul vamal.

Muzeul serviciului vamal, dispune de o coleție impresionantă de peste 400 de chipiuri și uniforme, toate aparținând foștilor generali, ofițeri și miniștri care au avut merite deosebite.

Momentan la hotarele țării activează şapte birouri vamale. În urma reformării instituţiei, Serviciul Vamal a adus anul trecut în Bugetul de Stat peste 14 milioane de lei, cu 90 la sută mai mult comparativ cu anul 2009.

Comentarii