28.07.2016 06:05
Decizia instanței în legatură cu corturile amplasate în PMAN
Corturile din Piaţa Marii Adunări Naţionale trebuie să fie evacuate, iar platforma DA, a interlopilor fugari Victor şi Viorel Ţopa, nu are voie să organizeze nicio întrunire în centrul Capitalei, pînă în data de 28 august.
Decizia a fost pronunţată de magistraţii judecătoriei Ialoveni, care au examinat astăzi cererea primăriei Chişinău împotriva manifestanţilor. Hotărîrea a fost pronunţată în lipsa avocaţilor platformei, care nu s-au prezentat la mai multe şedinţe, consecutiv.
Decizia instanţei de la Ialoveni este cu drept de atac.
Manifestanţii Partidului "Platforma DA", al interlopilor fugari Victor şi Viorel Ţopa, au acaparat Piaţa Marii Adunări Naţionale în toamna anului trecut. Din cauza lor, mai multe evenimente nu au putut fi organizate în centrul Capitalei, inclusiv Ziua naţională a vinului.
Primăria Capitalei a cerut în judecată evacuarea corturilor rămase ca să poată încheia reparaţia străzii centrale a oraşului.
În data de 27 august în Piaţa Marii Adunări Naţionale autorităţile planifică să organizeze o serie de evenimente culturale cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la Ziua Independenţei Republicii Moldova.