31.08.2015 07:24
Delegația Republicii Moldova la Milano
Premierul, Valeriu Streleț și alți câțiva miniștri moldoveni au participat, sămbătă, la Ziua Națională a Moldovei, desfășurată în cadrul expoziției mondiale "Milano 2015". Evenimentul a fost inaugurat prin arborarea drapelului național.
La Milano au fost organizate un șir de expoziții ale meșterilor populari, concerte de muzică și dans popular, precum și degustări de vin și bucate tradiționale. În cadrul evenimentului, oficialii moldoveni au apreciat activitatea Pavilionul Republicii Moldova și au menționat că promovarea produselor și companiilor moldovenești va avea un impact pozitiv în dezvoltarea potențialului investițional și a relațiilor comerciale.
Tot la Milano, delegația Republicii Moldova, în frunte cu premierul Valeriu Streleț, a avut o întrevedere cu preşedintele Regiunii Lombardia, Roberto Maroni. Discuțiile dintre oficiali s-au axat pe aprofundarea relațiilor comercial-economice dintre Italia și Moldova, dezvoltarea cooperării în sectorul agricol, cultural, dar și în cel al turismului.
Președintele Regiunii Lombardia și-a reiterat disponibilitatea de a susține, în continuare, cetățenii moldoveni aflați în Italia, de a promova imaginea Republicii Moldova, a produselor moldovenești, culturii și tradițiilor. Părțile au mai discutat și despre necesitatea semnării acordurilor privind protecţia socială și migraţia de muncă, în vederea gestionării responsabile a politicilor şi proceselor migraţionale.
În mod special, s-a discutat despre importanța semnării unui Acord bilateral în domeniul securităţii sociale şi implementarea Acordului în domeniul migraţiei de muncă, se arată în comunicatul Guvernului.
Expoziția Mondială Milano 2015, se v-a desfășura în perioada 1 mai – 31 noiembrie, iar tema expoziției este „Hrănirea Planetei. Energie pentru viaţă”. Este pentru prima dată când Republica Moldova participă cu un pavilion propriu.