28.01.2015 15:40
Demolare cu scandal în sectorul Râșcani! O persoană a avut de suferit
Demolare cu scandal în sectorul Râşcani al capitalei. Autoritățile locale au început să dărâme forțat pavilionul comercial aflat deasupra pasajului subteran de la intersecția bulevardului Moscovei şi strada Alecu Russo. În urma acestor acțiuni, o persoană a avut de suferit.
Demolarea a început pe neașteptate la primele ore ale diminețiii. Agenții economici care activează în magazinul amplasat deasupra pasajului subteran, spun că muncitorii, înarmați cu diferite instrumente s-au urcat pe acoperiș și au început să strice construcția, traumând un vânzător.
În urma incidentului, muncitorii au renunțat să mai demoleze construcția, iar la fața locului au venit mai mulți polițiști și agenți de pază, care au început să ancheteze cazul. La scurt timp a venit și salvarea, iar persoana traumată a fost dusă la spital.
Decizia de demolare a construcţiei a fost luată în 23 decembrie 2014, iar proprietarul acesteia a atacat-o în instanţă, însă până acum, nu a fost pronunţată nicio hotărâre în acest sens.
Mai mult decât atât, proprietarul şi vânzătorii susțin că îi demolează ilegal, contrar autorizației de lucru de la Primărie.