04.11.2014 08:50
DESTĂINUIRI EXCLUSIVE! VALERIU PLEȘCA, DESPRE CALEA SPRE SUCCES, FAMILIE ȘI POLITICĂ
Știe ce înseamnă business și afaceri, a trecut prin nenumărate pierderi și a știut mereu să cucerească noi culmi. Este vorba despre Valeriu Pleșca, directorul general al MBC TV și fondatorul companiei Green Farm care a făcut destăinuiri exclusive în cadrul emisiunii "Vreau să devin milionar" cu Tatiana Bahova.
Pe lândă faptul că este o personalitate notorie în lumea de afaceri din Moldova, Valeriu Pleșca consideră cel mai de valoare succes atins în viață sa, familia unită pe care o are. Valeriu Pleșca știe nu din auzite cum să obții un business reușit în țara în care s-a născut. Și-a început activitatea de atreprenor încă în anii '90, iar dragostea față de Moldova l-a motivat să se implice și în politică.
STARTUL SPRE SUCCES
"În anii '90 mulți antreprenori se ocupau cu livrarea produselor petroliere în țară, fapt care m-a inspirat enorm. Am călătorit în Kazahstan, Tyumen, Urengoy, Siberia și, pentru că în acele timpuri era larg răspândit fenomenul de barter, m-am gândit să fac schimb de mărufuri cu Rusia și Kazahstan. Așa cum ei au nevoie de vin și coniac, Moldova are nevoie de produse petroliere de la ei".
După ce și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării, Valeriu Pleșca a luat o așa-numită pauză în cariera sa, sau mai bine zis o perioadă de autocunoaștere.
"Am avut două periode în cariera de business: în anii '90 și '98. Apoi a urmat activitatea politică, iar după demisia din Ministerul Apărării, câțiva ani am fost în căutarea de sine, am scris scris teza de doctorat, am fost liber și eram întreținut de soția mea."
Cea care stă în spatele tuturor reușitelor obținute de Valeriu Pleșca este soția, Angela Pleșca.
"Primul meu ascultător este Angela, soția mea care mai mult de 30 de ani își rabdă toate erorile și mă susține. Ea mereu știe să-mi facă sugestii de folos. Are o răbdare enormă și îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că am întâlnit-o în anii '80"
DESPRE MEDIUL DE AFACERI DIN MOLDOVA
"Din păcate, la conducerea țării sunt oameni care se consideră adevărați businessmani și în același timp nu creează condiții pentru mediul de afaceri din Moldova. Cred că s-a uitat despre Ghilotina 1 și Ghilotina 2, deoarece organele de control își dublează în continuare activitatea sau chiar apar alte instituții noi cu asemenea funcții. Toate acestea duc până la urmă la o interacțiune foarte proastă între autorități și mediul de business."
Destăinuirile nu se sfârșesc aici, Valeriu Pleșca a vorbit despre credință, stilul de viață, spiritualitate și onestitate în afaceri și a oferit câteva sfaturi tinerilor antreprenori. Privește întregul INTERVIU: