07.11.2016 11:01

Directorul Teatrului „A.P. Cehov”, distins cu medalia Puşkin

Directorul Teatrului Dramatic Rus de Stat din Moldova „A.P. Cehov”, Constantin Haret, a fost distins cu medalia Puşkin. Medalia i-a fost înmînată la Kremlin de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

În decretul preşedintelui rus se menţionează că distincţia a fost acordată pentru "aportul deosebit la consolidarea prieteniei şi cooperării între popoare, păstrarea şi popularizarea limbii şi culturii ruse peste hotare".

Constantin Haret activează la acest teatru mai bine de două decenii, iar în ultimii şase ani deţine funcţia de director. El deţine titlul de artist al poporului din Republica Moldova.

Medalia Puşkin a fost instituită în anul 1999 şi este acordată cetăţenilor Rusiei şi cetăţenilor străini pentru merite deosebite în dezvoltarea culturii, artei, educaţiei, pentru aportul considerabil la apropierea culturilor naţiunilor.

SURSA

Comentarii