08.05.2019 17:11

Dosar penal pentru informații în presă despre violul copilei de 16 ani

Procuratura Generală a deschis dosar penal după ce în presă au apărut detalii din dosarul penal pornit pentru dublul viol şi tentativă de omor al minorei de 16 din Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă, Procuratura Generală s-a autosesizat şi a dispus iniţierea unei cauze penale pe faptul divulgării datelor urmăririi penale, transmite Știri.md.

"Procuratura condamnă maniera și modul în care unele publicații tratează subiectele de o sensibilitate și actualitate deosebită pentru Republica Moldova, precum sunt cazurile de violenţă, cu precădere, cele comise în privinţa minorilor, inclusiv şi cazul actual. Reamintim că, potrivit actelor internaționale la care Moldova a aderat, dar și politicilor promovate de către CtEDO, cazurile de agresiuni sexuale urmează a fi examinate într-o manieră şi cu o atenție deosibită anume din perspectiva lucrului cu victima, care urmează a fi tratată cu maximă diligență, evitându-se, astfel, revictimizarea acesteia. Mai mult, statul este obligat, pe cont propriu, să ia toate măsurile pentru reabilitarea psihologică şi reconcilierea socială a acestora", se arată în comunicat.

Amintim că surse din justiție au trimis la adresa redacției ProTV o copie a declarației tinerei de 21 de ani în care dezvăluie detalii îngrozitoare despre infracțiune.



SURSA

Comentarii