12.01.2016 10:59

Două din cele trei femei rănite în cadrul deflagrației de la Chișinău vor fi operate la București

Două din cele trei femei rănite în urma exploziei buteliei cu gaz din cafeneaua din Chişinău şi transportate la Bucureşti deja marţi vor fi operate la Spitalul de Arşi din capitala României. Despre aceasta a informat presa română purtătorul de cuvânt al Spitalului clinic de urgenţă de chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri, Adrian Stănculea.

El a menţionat că victimele au arsuri pe 30-45% din suprafaţa corpului, inclusiv arsuri ale căilor respiratorii.

„Pacienţii au arsuri la nivelul capului, mâinilor şi cutiei toracice. Două sunt în stare gravă, a treia în stare critică. Pacienta este conectată la aparatul de ventilare artificială. Întrebarea intervenţiei chirurgicale în cazul acesteia rămâne deschis. Împreună cu pacientele de la Chişinău a sosit şi un anesteziolog”, a informat medicul.

Potrivit spuselor sale, pacienţilor din Moldova le sunt asigurate condiţiile acordate în spitale pacienţilor din această categorie.

„Ei beneficiază de necesarul în asemenea cazuri. Important este că răniţii au acces la „baia-miracol”, cunoscută în toată lumea, deoarece având asemenea traume rănile trebuie tratate cât mai des posibil”, a informat el.

Stănculea a menţionat că preotul spitalului a declarat despre disponibilitatea de a primi rudele victimelor, dacă acestea vor sosi în capitala României.

Sursă: infotag.md

Comentarii