15.07.2016 14:05
Duminică va fi organizată ediția a patra a competiției de înot “Sea Mile”
Moldova va fi gazda ediției a patra a competiției de înot în apă deschisă „Sea Mile”.
Cursele la cele trei distanțe vor fi organizate în lacul de la Ghidighici duminică, 17 iulie, cu începere de la ora 9:00.
Distanţe:
– Fun Swim (200 de metri)
– Sea Mile (1852 de metri)
– Double Sea Mile (3704 metri)
“Sea Mile” se desfăşoară cu susţinerea Federaţiei de Înot a Moldovei şi este inclusă în Calendarul oficial al evenimentelor sportive al Ministerului Tineretului şi Sportului.
Sportivii tuturor celor trei distanțe pornesc în același timp, însă în coridoare diferite. Startul comun va fi dat la ora 9:00.