13.11.2015 08:30
E greu să fii pensionar în Moldova
Drepturile pensionarilor din țară sunt încălcate. Mai mult de jumătate trăiesc în sărăcie și o treime din persoanele în vârstă nu beneficiază de îngrijiri medicale. În același timp, mulți sunt supuși violenței domestice. Acestea sunt concluziile studiului ”Tăcerea nu este o opțiune: abuzul persoanelor vârstnice în Republica Moldova", elaborat cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.
Aproximativ o treime din cetățenii Republicii Moldova, în vârstă de 60 de ani sunt supuși violenței, de multe ori emoțională și psihologică. Cu toate acestea, există și cazuri de violență economică, atunci când pensionarii sunt lipsiți de locuințe și de venitul și așa modest, care îl au.
”Gradul înalt al sărăciei în mediul rural provoacă această violență economică. Doar la unele familii, pensia este unica sursă de venit”, - a menționat directorul Centrului de Cercetări Demografice din Republica Moldova Olga Gaguz.
Și asta în ciuda faptului că aproximativ 50% dintre persoanele cu vârstă cuprinsă între 60 și 64 de ani trăiesc în sărăcie, iar 21% din venitul disponibil este de ajuns doar pentru strictul necesar. Pentru bătrânii de peste 80 de ani, pragul sărăciei este de 60% deja, iar de un trai confortabil se bucură doar 1% din totalul persoanelor în vârstă.
Cei de la Ministerul Muncii ne asigură că motivul sărăciei este actualul sistem de pensionare și în special vârsta timpurie de pensionare. Prin urmare, funcționarii și experții consideră că este necesar să ridice vârsta de pensionare și să implice în mod activ persoanele în vârstă pe piața forței de muncă.
”Există un punct de vedere că persoanele în vârstă nu sunt la fel de productive ca tinerii. Cu toate acestea, studiile au arătat că abilitățile nu scad odată cu vârsta. În anumite sfere, bătrânii se descurcă mai bine ca tinerii”, - afirmă economistul principal al Băncii Mondiale Johannes Koettl.
Cu toate acestea, așa cum se arata și în studiu, mulți pensionari nu pot continua să lucreze din cauza refuzului angajatorului, lipsei locurilor de muncă adecvate sau, mai des, a problemelor de sănătate. Atunci când caută un tratament, o treime din persoanele în vârstă sunt refuzate, iar pentru a menține starea bună de sănătate aceștia sunt deseori, împiedicați de costul ridicat al medicamentelor și serviciilor medicale. Cu toate acestea, să apeleze la ajutor tot nu pot, întrucât unul din zece pensionari susțin că sunt singuri.