14.09.2016 11:15

Elevii moldoveni studiază la școală prin intermediul filmului

Pe parcursul ultimilor doi ani, cîteva instituții de învățămînt din țară au inclus în curriculumul școlar un noi obiect – „O lume de văzut”.


Ora opțională, care implică vizionarea filmelor documentare, le permite elevilor să privească societatea actuală din altă perspectivă și să se implice în dezvoltarea acesteia, informează NOI.md.

„O lume de văzut” este proiectul implementat de OWH Studio, în colaborare cu Ministerul Educației. „Încercăm să învățăm publicul, încă de pe băncile școlii, prin intermediul filmului, putem transmite un mesaj foarte important. Credem că peste o perioadă, acești elevi vor fi cei care vor bate la ușile cinematografelor din Moldova și doar așa țara noastră va avea producții de film și așa se va dezvolta această latură”, a declarat directorul OWH Studio, Virgiliu Mărgineanu, în cadrul unei conferințe.

Inițiativa introducerii studierii și analizei filmului documentar a fost susținută de la bun început de Ministerul Educației, iar în prezent pedagogii din peste 70 de școli au beneficiat de formare pentru a le putea preda aceste ore elevilor. Profesorii beneficiază de un ghid și un DVD ce conține 10 filme documentare. Elevii au posibilitatea să vizioneze proiecțiile, care durează aproximativ 25 de minute, iar apoi să discute și să identifice problemele abordate în cadrul documentarului, cauzele și soluțiile acestora.

„Filmele sînt de actualitate, unde sînt abordate probleme precum drepturile copilului, protejarea mediului, diversitatea culturală. Este un factor motivant pentru învățare atît pentru elevi, cît și pentru profesori. Ne dorim ca un număr cît mai mare de pedagogi să implementeze acest proiect în cadrul instituțiilor unde activează”, a afirmat consultantul superior al Ministerului Educației, Natalia Grîu.

Profesoara de la Liceul „Mihai Eminescu” din Fălești Elena Mardari a menționat că salută implementarea proiectului, iar instituția unde profesează este implicată în el de la începuturile acestuia: „Este o metodă nonconformistă și interesantă de predare. Filmul prezentat la oră nu înlocuiește lecția, dar o completează. Elevii își dezvoltă gîndirea analitică, încercînd să găsească soluții pentru problemele des întîlnite în societatea actuală”, a specificat Elena Mardari.

Și elevii sînt mulțumiți de noua oportunitate de studiu, susținînd că aceste filme documentare îi stimulează la realizarea proiectelor sociale la ei în localități și la dezvoltarea comunității. Eleva Liceului „Mihai Eminescu” din Fălești Ana Olaru a subliniat faptul că un rol important îl au discuțiile purtate după vizionarea proiecțiilor. În așa fel, elevii pot urmări dezvoltarea altor țări, altor societăți și apoi pot contribui la dezvoltarea unor proiecte noi, la soluționarea unor probleme cu care se confruntă, devenind și mai activi.

SURSA

Comentarii