16.09.2016 12:45
Festivalul Ethno Jazz – promovarea culturii generale prin muzică
Ieri, 15 septembrie, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a început cea de-a XV-a ediție a Festivalului Ethno Jazz, care se va desfășura pînă pe 18 septembrie la Chișinău, Taraclia și Tiraspol.
Festivalul are drept scop promovarea culturii universale prin intermediul muzicii jazz și vine cu un apel de toleranță și deschidere, unde se manifestă creativitatea unui număr mare de artiști din mai multe țări, inclusiv și a celebrităților din Moldova.
La deschiderea Festivalului a fost prezent și ministrul Culturii, Monica Babuc, care a venit cu o urare pentru organizatori: „Doresc Festivalului viață lungă și să aibă în continuare cît mai mulți spectatori”.
La ediția curentă au participat reprezentanți din 14 țări: Austria, Brazilia, Bulgaria, Cuba, Elveția, Franța. Germania, Italia, Mongolia, Polonia, Serbia, Suedia, SUA și Republica Moldova.
Festivalul va culmina cu un concert susținut de formațiile „Trigon”, „Arcuș”, „Kaiser Band” și Maurizio Geri Swingtet.