01.03.2015 21:23
EXCLUSIV! Cum un PICTOR moldovean câștigă mii de euro, dar nu se consideră OM de AFACERI
Poate câștiga mii de euro doar în câteva zile, însă nu poate fi numit om de afaceri. Este vorba despre un pictor din capitală, renumit prin lucrările sale unice.
Artistul spune că pictează din copilărie. Și încă de pe atunci au apărut primele câștiguri bănești.
A fost un soldat în marș. Era prietenul tatălui meu. Eu mi-am zis că uite un simplu desen pe foaie a fost cumpărat de moșul meu cu trei ruble și m-am gândit că e interesant. Uite așa am mers mai departe.
"Creația se termină unde începe businessul. Iată de ce în toată lumea este atât de puțină inspirație, pentru că unii au transformat-o în business. Acesta este un lucru periculos pentru că începi să pictezi altfel aceste tablouri", povestește Mark Verlan
Valoarea lucrărilor sale se manifestă prin unicitatea lor, și nu prin calitatea materialelor folosite la desen, explică pictorul.
"De exemplu, o lucrare de a mea a fost cumpărată cu 5 mii de euro , dar materialele costă două sute-trei sute de lei. Lucrarea era valoroasă pentru că e unica în întreaga lume".
Totodată, potrivit pictorului, problemele unui om de artă nu se manifestă prin lipsa banilor sau a cumpărătorilor. Grijile unui artist sunt de altă natură.
"Nu-ți reușește culoarea sau cerul nu e așa cum trebuie. Acestea sunt chinurile creației. Asta nu-mi place sau, altceva... nu stiu cum să o colorez strada. Vă pare că e simplu, dar nu e chiar așa", spune pictorul.
Mark Verlan este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Pictorul s-a născut în 1963 în localitatea Cocieri.