21.10.2015 15:46

Expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER își așteaptă vizitatorii

Seminare, mese rotunde, consultații profesionale și networking cu reprezentanții companiilor producătoare, importatoare și distribuitoare de mașini agricole, de acestea și de multe altele au avut parte vizitatorii expozițiilor MOLDAGROTECH și FARMER. Expozițiile vor reuni pe durata a 4 zile particinți din 14 țări,între care - Franța, Serbia, Ungaria și Austria.

MOLDAGROTECH este expoziția internațională care propune vizitatorilor mașini, echipamente și tehnologii pentru complexul agroindustrial, aflată la ediția a XXIX-a. Cât despre expoziția-târg FARMER, aceasta este una cu o istorie mai recentă, se desfășoară pentru a 18-a oară la Chișinău și vine cu o gamă largă de utilaje, tehnologii agricole și meșteșuguri.

”Expoziția dată este una tradițională. Este cel mai important eveniment agro-industrial din Republica Moldova. Scopul expoziției este promovarea produselor autohtone pe piața noastră, intrarea pe piața străină și atragerea investițiilor”, - a menționat organizatorului expozițiilor Svetlana Ghelan.

MOLDAGROTECH și FARMER reprezintă platforma ideală atât pentru prezentarea produselor și serviciilor din domeniu, cât și pentru facilitarea întâlnirilor directe dintre consultanți, contractori și utilizatori finali. Expoziția a adunat sub același acoperiș circa 400 de participanți.

Expoziția va fi deschisă pentru toți doritorii până pe data de 24 octombrie.

Comentarii