11.07.2016 14:10

Incendiu de vegetație la Cahul

În după-amiaza zilei de astăzi, pompierii au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu de vegetație produs în orașul Cahul, pe strada A. Lipcani, 69. La fața locului s-a deplasat o autospecială cu un efectiv de patru pompieri din cadrul Direcției situații excepționale Cahul.

Salvatorii au constatat că flăcările se propagau pe o suprafață de aproape 100 de metri pătrați, existînd risc de extindere către trei grădini particulare. Datorită intervenției prompte, pompierii au localizat incendiul în aproximativ 15 minute, salvînd astfel suprafața grădinilor. În urma incendiului, nicio persoană nu a avut de suferit.

Avînd în vedere temperaturile ridicate de afară, pompierii recomandă respectarea normelor antiincendiare, pentru a preveni incendiile de vegetație, care se pot extinde pe suprafețe mari, cu pericol către sectorul locativ și forestier. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale îndeamnă cetățenii să fie prudenți și să nu recurgă la acțiuni de igienizare prin ardere și să nu arunce la întîmplare surse de foc. În cazul producerii unor astfel de incendii, oamenii sînt rugați să apeleze de urgență Serviciul 901.

SURSA

Comentarii