29.06.2015 13:24
Indicele Încrederii Consumatorilor moldoveni rămâne sub nivelul mediu
Potrivit unui studiu realizat de ”Idis-Viitorul” pentru perioada mai-iunie 2015, indicele încrederii consumatorilor s-a situat la nivelul de 85 p. pe o scară de la 1-200. Studiul indică percepția generală a populației privind situația financiară personală curentă și așteptările pentru viitorul apropiat, care potrivit autorilor, sunt foarte mici.
Conform indicilor stabiliți de Idis-Viitoru, pe mediile de reședință se atestă o creștere a încrederii consumatorului cu 16 p. în mediul urban și 23 p. în mediul rural, în comparație cu perioada precedentă. De asemenea, creșteri ale indicilor s-au marcat și în cazul aşteptărilor financiare ale gospodăriilor casnice, marcându-se 82 p. în mediul urban și, respectiv, 74 în cel rural. Totuși, indicele de încredere al oamenilor la capitolul situației economice generale din țară nu arată prea bine. Încrederea consumatorilor că vor fi capabili de a face față necesităților curente de consum cu mijloacele disponibile, este foarte scăzută.
Cauzele încrederii situate mult sub nivelul mediu sunt diverse: începând cu salariile și plățile sociale întârziate, evoluția prețurilor la bunurile de larg consum/servicii comunale/carburanți, etc., și, finalizând cu neîncrederea în clasa politică și acțiunile întreprinse de aceasta pentru a redresa situația. IIC este o metodă de diagnostic a situaţiei economice care a fost calculat pentru prima dată în 1967, în SUA. În prezent, acest indice este calculat în circa 100 de ţări din întreaga lume, fiind o alternativă a statisticii oficiale de estimare a mediului socio-economic actual şi de perspectivă.