27.02.2015 08:47
Instituțiile și organizațiile din Moldova, verificate cu strictețe de către CNI
În 2014, cel de-al doilea an de activitate, Comisia Naţională de Integritate a efectuat de trei ori mai multe verificări și controale decât în primul an. În total, pe parcursul anului trecut, instituția a efectuat 354 de controale.
Potrivit Comisiei Naţionale de Integritate, controalele au fost inițiate în urma mai multor solicitări. Drept temei pentru investigare au servit 63 de informaţii parvenite din mass-media, 127 de autosesizări, 120 sesizări parvenite de la diverse instituţii şi organizaţii şi doar 44 de sesizări venite din partea cetăţenilor.
Cele mai multe dintre controale, 64,4% au fost inițiate pe eventuale cazuri de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, 23,6 % - au ținut de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese și aproape 12% de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor şi restricţiilor.
Astfel, în perioada vizată au fost în atenţia Comisiei Naţionale de Integritate: 39 judecători, 12 procurori, 19 miniştri şi vice-miniştri, 42 primari şi viceprimari, 55 funcţionari din cadrul MAI, CNA, Serviciul Vamal şi Departamentul Instituţii Penitenciare a Ministerului Justiţiei, 5 deputaţi și alte persoane care deţin o funcţie de demnitate publică.
Așadar în 2014, Comisia Naţională de Integritate a finalizat 257 dosare.