14.07.2016 11:10
Care sînt cele mai importante modificări propuse la Codul audiovizualului
Posturile de televiziune din Moldova vor putea retransmite doar acele programe informative, politice și analitice, care provin din UE sau din statele care au ratificat Convenția Europeană a Televiziunii Transfrontaliere.
Este una dintre principalele modificări propuse la Codul audiovizualului. Scopul acestei măsuri, susțin autorii proiectului, este de a securiza spațiul informațional autohton în fața de propagandei străine. Potrivit autorilor, contrar informațiilor vehiculate în presă, aplicarea acestei norme nu va însemna închiderea posturilor de televiziune rusești retransmise în Moldova, ci va limita doar retransmiterea emisiunilor informative, analitice și militare.
„Acei care încearcă să isterizeze și să manipuleze societatea nu sînt informați corect. Toate posturile rusești vor continua să fie retransmise. Restricțiile se vor aplica doar programelor informative, analitice. Restricțiile sînt conforme Convenției Europene a Drepturilor Omului, care permit astfel de măsuri în cazul în care ele sînt proporționale scopului urmărit”, a declarat astăzi deputatul PD Sergiu Sîrbu în cadrul unor dezbateri publice.
O altă prevedere care a stîrnit controverse se referă la obligarea radiodifuzorilor de a produce 80 la sută din programele informative și analitice în limba de stat, iar 20% în alte limbi. Potrivit deputaților, această prevedere se conține și în actualul cod al audiovizualului, doar că nu este respectată.
Potrivit autorilor proiectului, o altă normă complet ignorată de posturile TV se referă la obligațiunea de a difuza opt ore pe zi producție autohtonă. Conform modificărilor propuse, minimum 6 ore dintre acestea ar urma să fie difuzate în orele de prime-time.
Printre obiectivele acestui proiect de lege se numără asigurarea unui climat de afaceri transparent în domeniul media, stimularea producției televizate autohtone și securizarea spațiului informațional din Moldova.