11.01.2016 14:37

Legislația slabă și încălcări la Piața Centrală

Proprietarii cantinei din Piața Centrală, unde sâmbătă s-a produs o explozie, au instalat ilegal buteliile de gaz. Constatarea aparține autorităților municipale, care au stabilit că în local trebuia să fie folosite plite electrice pentru prepararea bucatelor. Mai grav e că, 13 persoane mai au de suferit de pe urma deflagrației, iar autoritățile municipale caută în continuare vinovații, cerând explicații de la un departament la altul.

Localul din Piața Centrală unde sâmbătă s-a produs explozia avea autorizație de funcționare, eliberată în luna august. Conform acesteia, proprietarii trebuiau să folosească reșouri electrice la prepararea bucatelor, însă atât ei, cât și mulți alți agenți economici nu respectă aceste reguli.

”Ieri, pe parcursul zilei, au fost verificați 50 de agenți economici. Au fost constatate unele încălcări ce țin de norme primare de stingere a incendiului. Astfel, conform legislației, acestora au fost impuse sancțiuni legislative”, - a afirmat şeful adjunct al Direcției Situații Excepționale a municipiului Chişinău Liviu Merzâncu.

Mai mult, nici directorul Pieței Centrale nu poate deține un control asupra întreprinderilor agenților economici.

”Coordonarea se face pentru a justifica încheierea contractului privind salubrizare cu agenți economici privați. 95% din imobilele, amplasate în perimetul Pieței Centrale sunt private”, - a explicat directorul Î.M ”Piața Centrală” Veaceslav Balan.

Se pare că de vină ar fi totuși legislația care nu permite controalele inopinate. În acest sens, Primarul Capitalei Dorin Chirtoacă solicită modificarea legislației.

”O legislație perfectă, care presupune anunțarea cu 5 zile înainte a agentului economic pentru faptul că îi va fi făcut controlul de tipul respectiv, presupune că el va reuși să se pregătească și să evacueze totul ce are ilegal, instalat pe parcursul unui an. Este nevoie de mai multe competențe pentru controale inopinate. Încă nu se știe cu ce se va încheia cazul respectiv, deoarece o parte din victime sunt încă într-o stare gravă”, - a declarat Chirtoacă.

Menționăm că în urma exploziei din 9 ianuarie, pompierii au inițiat controale în localurile de pe teritoriul Pieţei Centrale. Deocamdată au fost verificate peste 50 de cantine, iar 40 de proprietari au fost sancționați. În Capitală, activează peste 1.800 de localuri.

Comentarii