10.09.2014 12:54
LITORALUL ROMÂNESC, MAI SCUMP DECÂT CEL SPANIOL SAU TURCESC
Litoralul românesc a devenit în 2014 mai scump decât cel spaniol sau turcesc, după ce cu doi ani în urmă era devansat doar de cel bulgăresc într-un top al celor mai ieftine litoraluri, reiese dintr-un studiu al FPTR, care analizează costurile coşurilor de vacanţă din mai multe destinaţii de vară, potrivit Mediafax.
România a coborât cu două poziţii în clasament, faţă de 2012, când ocupa locul doi.
Potrivit ultimului studiu al Poştei Britanice (Post Office) privind coşul de vacanţă, în care sunt monitorizate preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun în 40 de destinaţii de vacanţă, dar printre care nu se află şi România, cele mai ieftine destinaţii de vară din Europa sunt Bulgaria, Spania şi Turcia.
După calculele Federaţiei Patronatelor în Turismul Românesc (FPTR), România ocupă locul patru, în urma celor trei ţări, cu un coş mediu de vacanţă de 41,3 euro. Patronatul a luat în calcul staţiunea Neptun, recunoscută pentru preţurile mici. Dacă s-ar fi calculat preţurile din Mamaia, este posibil că litoralul românesc să fie mai scump chiar şi decât unele destinaţii considerate de lux.
Coşul de vacanţă analizat include o masă pentru doi adulţi (trei feluri de mâncare şi o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de ţigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 litri, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de Coca-Cola şi o cremă de protecţie solară cu factor 15).
În urma analizei acestor date s-a constat că Bulgaria este cea mai ieftină destinaţie, potenţialii turişti suportând un cost total al coşului de vacanţă zilnic de 38,46 de euro, iar la polul opus considerată drept cea mai scumpă destinaţie de petrecere a vacanţei este Italia (staţiunea Sorrento), unde turiştii vor cheltui 80,89 de euro pentru aceleaşi bunuri şi servicii.
"În aceste condiţii, România, ca destinaţie turistică poate fi considerată în continuare un chilipir pentru turiştii străini, unde aceleaşi produse costă 41,31 de euro, însemnând o economie de 7,06 euro faţă de următoarea clasată, Grecia. Ţinând cont de aceste aspecte, putem spune că nu preţurile sunt cele care împiedică turiştii străini să vină în România, ci faptul că nu se ştie că ţara noastră este o destinaţie ieftină de petrecere a concediilor", se arată în comunicatul FPTR.
Coşul de vacanţă în Spania ajunge la 39,14 euro, în Turcia, la 40,87 euro, în Croaţia, la 62,78 euro, în Franţa, la 63,97 euro, iar în Egipt, la 72,42 euro.
Potrivit reprezentanţilor FPTR, chiar dacă pentru turiştii străini petrecerea vacanţei în România ar putea fi un chilipir, pentru majoritatea românilor vacanţa în propria ţară rămâne un lux, din cauza puterii scăzute de cumpărare.
Cei 1,71 milioane de turiştri străini care au vizitat anul trecut România, majoritatea în interes de afaceri, au cheltuit 4,79 miliarde lei (1,08 mld.euro), cea mai mare pondere fiind deţinută de sumele alocate pentru cazare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Datele Eurostat arată că deşi numărul de nopţi petrecute de turiştii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1% turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine, mai puţin de una din cinci înnoptări revenind vizitatorilor din afara ţării. Turiştii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopţi, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.