13.09.2016 11:50

Mai multe străzi din centrul Capitalei, inundate. Apa a intrat în subsolurile clădirilor

Mai multe străzi din centrul Capitalei au fost inundate după ce o conductă de apă s-a spart. Incidentul a avut loc, azi, pe strada Columna.

Din cauza apei care s-a scurs pe carosabil, străzile au devenit impracticabile pentru pietoni. Intervenţia muncitorilor a fost dificilă din cauza volumului mare de apă, acumulat în ţevile ce alimentează centrul oraşului.

Apa a intrat în subsolurile clădirilor de pe strada Columna, unde îşi au sediile mai multe companii. Angajaţii firmelor au fost nevoiţi să dea o mână de ajutor pentru a elibera încăperile.

"Ograda era plină cu apă, pe urmă am venit aici și în subsol este apă, în depozit este plin cu apă. Acuma totul e distrus", a spus o localnică.

O maşină parcată în curtea unei întreprinderi a fost inundată. Proprietarul automobilului a afost anunţat de de un coleg de serviciu.

"Când am venit, am văzut într-adevăr că apa este până aici, la ușă iată până aici, evident în interior am apă cât n-am visat nici când", a explicat o femeie.

Responsabilii de la Apă-Canal spun că de vină este ţeava veche de peste 30 de ani.

"Este vorba despre o avariere la apeductul din pontă cu diametrul de 250 de mm, cauza avarierii este gradul înalt de uzură a țevii", a precizat Elena danu, ofițer de presă Apă-Canal.

Furnizorul de apă dă asigurări că pierderile vor fi acoperite de întreprindere.

SURSA

Comentarii