09.10.2015 12:12

Marius Lazurca a fost decorat de Nicolae Timofti cu Ordinul de Onoare

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a înmânat vineri, Ordinul de Onoare lui Marius Lazurca, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Chișinău, în cadrul unei ceremonii.

Distincția de stat i-a fost acordată diplomatului român printr-un decret prezidențial „în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie și colaborare dintre România și Republica Moldova.”

Excelența Sa, Marius Lazurca, a menționat că această distincție îl onorează și o primește ca pe un semn de prețuire din partea Republicii Moldova pentru Președinția, Guvernul, Ministerul de Externe și întreaga Misiune Diplomatică a României în Republica Moldova.

Șeful statului i-a mulțumit lui Marius Lazurca și autorităților române pentru sprijinul continuu pe care România îl acordă Republicii Moldova în parcursul său european și pentru contribuția substanțială la realizarea unui șir de proiecte sociale, educaționale și culturale, menite să contribuie la creșterea standardelor de calitate a vieții cetățenilor din țara noastră.

Sursă: unimedia.info

Comentarii