18.10.2016 09:30

Medicii care nu prescriu medicamente compensate vor fi sancționați

În unele raioane din țară, nivelul de prescripție a medicamentelor compensate, este nul sau foarte scăzut.

La această concluzie s-a ajuns în urma unei ședințe organizată de Ministerul Sănătății în cadrul căreia a fost evalua situația privind prescrierea medicamentelor compensate

Astfel, în instituțiile medicale din raioanele Leova, Strășeni, Comrat, Rîșcani, Căușeni, Hîncești și Briceni nu a fost tratat nici un pacient în staționarele de zi, sala de proceduri sau la domiciliu.

Totodată, sînt unele localități în care rata de prescriere a rețetelor compensate pentru un medic de familie este de zeci de ori mai joasă decît în alte raioane. În unele localități din raioanele Soroca, Telenești, Călărași, Căușeni, Drochia, Fălești, Rezina, Rîșcani, Sîngerei medicii de familie nu au prescris rețete cu medicamente compensate în volumul necesar.

În același timp, raportul efectuat de Ministerul Sănătății arată că circa 70% din instituțiile de asistență medicală primară din țară implementează corect ordinul respective.

”Noi nu mai putem aștepta ca pacienții să vină și să ceară tratament compensat. Dacă în țară cu un an în urmă nu erau bani suficienți sau nu existau documente, ordine în acest sens, astăzi noi sîntem în situația în care resursele financiare disponibile nu sînt valorificate”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan în cadrul ședinței.

Ministerul Sănătății va expedia scrisori de atenționare către președinții de raioane, dar și organele competente, pentru a lua măsurile de rigoare iar doctorii care periclitează procesul de prescriere a medicamentelor respective să fie sancționați.

Totodată, va fi instituită o comisie specială, care va monitoriza prescrierea medicamentelor compensate în raioanele care au înregistrat deficiențe la acest capitol. Amintim că, la data de 1 octombrie Ministerul Sănătății a extins Lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pînă la 140 de denumiri comune internaționale.



SURSA

Comentarii