30.09.2016 13:35

Mii de moldoveni vor ajunge pe drumuri din cauza autorităților

Interzicerea comerțului în baza patentei de întreprinzător din 1 ianuarie 2017 va condamna mii de oameni la sărăcie lucie.

Avertismentul vine de la președintele Asociației Micului Business din Moldova, Eugen Roșcovanu, cel care a participat la o discuție în studioul Sputnik Moldova.

Autoritățile nu vor să mai permită activitatea comercială în baza de patentă de întreprinzător, care este legală doar până în data de 1 ianuarie 2017. Președintele Asociației Micului Business din Moldova, Eugen Roșcovanu, susține că asta a trezit o mare nemulțumire în rândul reprezentanților micului business. Aceștia spun că noua formă de organizare economică a activității de întreprinzător, pe care o propune Ministerul Economiei, îi va obliga pe comercianți să scoată din buzunare mai mulți bani pentru gestionarea afacerilor, în special, pentru serviciile de contabilitate.

În consecință, vor înregistra un profit infim sau chiar vor avea pierderi. Potrivit lui Roșcovanu, deținătorii de patentă de întreprinzător pentru desfășurarea activității de comerț sunt gata să iasă în stradă la proteste.

SURSA

Comentarii