Pe poligonul din satul Negrești, unde se desfășoară exercițiul moldo-american „Dragoon Pioneer 2016”, militarii își măsoară abilitățile de luptă.
Cele două batalioane au participat la activități sportive.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a făcut publice cîteva fotografii în care militarii americani și cei moldoveni se întrec în lupte.
Tot astăzi, în Brigada de Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare” se va începe exercițiul moldo-american „Falcon Medic 2016”.
Exercițiul „Dragoon Pioneer 2016”, la care participă militari ai Armatei Naționale și ai Statelor Unite ale Americii, se desfășoară în perioada 3-20 mai 2016, în premieră, în Republica Moldova. În cadrul aplicațiilor sînt antrenați 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA și 165 de militari din Batalionul 22 de menținere a păcii, precum și din brigăzile 1, 2, 3 ale Armatei Naționale.