02.12.2015 16:23
Moldova avansează în tehnologii informaționale
Republica Moldova a urcat 8 poziții în raportul mondial privind evoluția societății informaționale, plasându-se pe locul 66 din 167 state incluse în clasament. Datele se conțin în raportul anual cu privire la monitorizarea evoluției societății informaționale la nivel mondial „Measuring the Information Society 2015”, care a fost lansat recent.
La nivel mondial, Republica Moldova se situează în categoria țărilor cu nivel mediu de dezvoltare a tehnologiilor informaționale cu 5,81 puncte, depășind media mondială cu 0,78 puncte. Tendința se menține și la nivel european, Moldova păstrându-și decalajul față de media statelor din regiune. Totodată, se atestă o apropiere de rezultatele României, care ocupă poziția 59 şi o depășire a Ucrainei, clasată pe locul 79.
Lideri mondiali în dezvoltarea societății informaționale sunt Coreea de Sud, Danemarca, Islanda, Marea Britanie, Suedia, Luxemburg, Elveția, Olanda, Hong Kong și Norvegia.
Conform datelor prezentate, 43,4% din populație globală au conexiune la internet, iar telefonia mobilă este utilizată de către 95 % din populație.
Raportul prezintă o evaluare a performanțelor atinse în dezvoltarea societății informaționale, a tehnologiei informației şi comunicațiilor la nivel global, bazată pe indicatori şi criterii de referință cantitativi. Elementul principal al Raportului este Indicele de Dezvoltare TIC, acesta a fost introdus de către Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii în martie 2009, pentru a compara nivelul de dezvoltare şi a evoluției în timp a sectorului TIC.