30.10.2014 11:51

MOLDOVA E ÎN DOLIU! A DECEDAT LEGENDARUL JURNALIST, CONSTANTIN TĂNASE

Celebrul jurnalist, Constantin Tănase s-a stins din viață astăzi, 30 octombrie, la vârsta de 65 de ani. Numit un lider incontestabil al presei autohtone, Constantin și-a petrecut ultimile zile din viață internat în spital.

Fondatorul și editorialistul ziarului "Timpul" era considerat un brand cu renume care și-a consolidat ani buni titlul de titan al presei din Moldova.

Constantin Tănase s-a născut pe 29 iunie 1949, în satul Nemţeni, raionul Hînceşti. A urmat Facultatea de Filologie, Universitatea Pedagogică „I. Creangă”, doctorantura la Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe. În 1988-1990 activează secretar științific al Comisiei de terminologie de pe lângă ASM.

Constantin Tănase a fost deputat în primul Parlament al RM, iar în 1994-1996 - în calitate de director al Centrului național de terminologie inițiază și realizează un vast program de editare a dicționarelor de terminologie și punere în circulație în limba română a documentației oficiale, actelor de identitate etc.

Pentru merite, Constantin Tănase a fost decorat cu medalia „Meritul Civic” , Medalia „Mihai Eminescu” , Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor, Medalia jubiliară „60 de ani de la fondarea primelor instituţii academice din R. Moldova” , „Ordinul Republicii” (2009). Este laureat al Premiului Național în domeniul jurnalismului.

Constantin Tănase s-a născut pe 29 iunie 1949, în satul Nemţeni, raionul Hînceşti. A urmat Facultatea de Filologie, Universitatea Pedagogică „I. Creangă”, doctorantura la Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe. În 1988-1990 activează secretar științific al Comisiei de terminologie de pe lângă ASM.

În 1991-1993 Constantin Tănase este deputat în primul Parlament al RM, iar în 1994-1996 - în calitate de director al Centrului național de terminologie inițiază și realizează un vast program de editare a dicționarelor de terminologie și punere în circulație în limba română a documentației oficiale, actelor de identitate etc. Ulterior, Tănase a fost consilier al președintelui Mircea Snegur, iar din 1997-2001 - redactor-șef și director al ziarului FLUX.

În timpul activității sale, Constantin Tănase a fost decorat cu medalia „Meritul Civic” (1996), Medalia „Mihai Eminescu” (2000), Ordinul naţional „Steaua României” în grad de comandor (2004), Medalia jubiliară „60 de ani de la fondarea primelor instituţii academice din R. Moldova” (2009), „Ordinul Republicii” (2009). Este laureat al Premiului Național în domeniul jurnalismului.

A editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop” (2000), „Patria vuindă” (2001), „Hoții de mituri” (2004), „Blestemul de a fi” (2009) și „Groapa cu lei” (2014). La 12 iunie curent, Constantin Tănase a lansat la București cea mai recentă carte apărută de sub tipar -„Groapa cu lei”, iar pe 15 iunie, la invitația conaționalilor, și-a prezentat volumul în localitatea Altea, Spania.

- See more at: http://www.realitatea.md/a-decedat-cunoscutul-editorialist-constantin-tanase_11090.html#sthash.zifrh8RO.dpuf

Fondatorul, directorul şi editorialistul ziarului ”Timpul” - See more at: http://www.realitatea.md/a-decedat-cunoscutul-editorialist-constantin-tanase_11090.html#sthash.zifrh8RO.dpuf

Comentarii