21.04.2016 18:57

Moldova ICT Summit 2016 va reuni lideri din domeniu

Liderii industriei TIC, reprezentanţii Guvernului, Parlamentului, ai mediului academic, parteneri de dezvoltare, investitori, experţi din ţară şi de peste hotare, în total peste o mie de persoane, se vor reuni în perioada 27-28 aprilie în cadrul celui mai important eveniment al anului din domeniu – Moldova ICT Summit 2016.

Evenimentul va fi inaugurat de către prim-ministrul Pavel Filip şi ministrul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vasile Botnari. Cu un discurs de salut vor veni preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, şi ambasadorul Suediei în Republica Moldova, Signe Burgstaller.

Pe parcursul celor două zile de summit vor fi puse în discuție posibilităţile Republicii Moldova de a efectua o revoluţie în sfera antreprenoriatului IT şi de a produce transformări majore prin implementarea efectivă a inovaţiilor şi instrumentelor TIC. Evenimentul se va desfășura în 6 secțiuni, fiecare dintre ele fiind dedicată unei direcții importante.

Prima ediţie a Moldova ICT Summit a avut loc în anul 2010.

Sectorul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) tinde să devină în următorii ani un factor-cheie al dezvoltării Republicii Moldova. O demonstrează dinamica şi creşterea impresionantă înregistrată pe parcursul ultimilor ani – un volum de peste 7 miliarde de lei în anul 2015 și o cotă de circa 7,08 % în PIB. Exporturile industriei TI au crescut mai mult de 19 ori în perioada anilor 2005-2015: de la 3,64 mil. dolari SUA pînă la 70,1 mil. dolari SUA.

Comentarii