06.10.2016 13:35

Moldova, pe locul 2 în lume la consumul de alcool

Republica Moldova este pe locul 2 în lume cu cel mai înalt nivel de consum de alcool pe cap de locuitor.

Acest viciu rămâne factorul determinant numărul 1 de deces sau dizabilitate și poate cauza peste 60 de tipuri diferite de afecțiuni sau stări patologice, inclusiv traumatisme, tulburări mentale și de comportament.

Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței Consiliului pentru coordonarea Programului naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020. În context, autoritățile au prezentat rapoarte de activitate și au venit cu un semnal de alarmă în legătură cu această problemă.

În anul 2014, costurile sociale ale consumului de alcool se ridicau la circa 111,8 milioane lei, ceea ce a constituit 1% din PIB-ul statului sau 1/5 din bugetul național al sănătății.

Potrivit datelor statistice la sfârșitul anului 2015, sub supraveghere medicală în instituţiile narcologice din republică se aflau 46.513 bolnavi de alcoolism cronic, 622 bolnavi cu psihoze alcoolice, precum şi 5.627 în evidenţă preventivă în legătură cu abuzul de alcool. Este în creştere numărul de vizite a persoanelor la medici în cadrul Dispensarul Republican Narcologie, cu 6.561 mai mult faţă de 2014.

Anual în Republica Moldova circa 40 de persoane decedează în accidente rutiere produse în stare de ebrietate, iar circa 200 de persoane rămân traumatizate şi accidentate în rezultatul acestora.

SURSA

Comentarii