06.10.2016 09:46
O cruce imensă va apărea în sectorul Rîșcani
Un monument crucifix gigant va fi instalat în sectorul Rîșcani al capitalei. Proiectul aparține membrului Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, profesorului universitar Tudor Botin.
Monumentul, cu o înălțime de 22 de metri, sub forma unei cruci, se va regăsi pe bulevardul Moscova, iar potrivit autorului, acesta va contribui la îmbunătățirea aspectului arhitectural al bulevardului.
Monumentul va putea fi admirat din toate părțile datorită faptului că va fi proiectat în patru fețe egale. La bază, acesta va avea un soclu de beton armat pătrat, care va trece în formă piramidală și concretizat în crucea cu laturi egale pe orizontală. Un brîu de inscripții va încheia soclul pe care urmează a fi montat monumentul propriu zis, construit din metal negru, acoperit cu grund și vopsit în culoare argintie. Partea metalică a monumentului va fi alcătuită din patru coloane cu ritmuri alternative, compuse din cruci, ce se va înălța pe verticală.
„Noutatea artistică a acestor coloane cu cruci este interpretarea lor ca fiind «Cimitir pe verticală» şi urcuşul înaintaşilor noştri spre veşnicie. Această mişcare pe verticală trece prin două galerii. Prima galerie este amplasată puţin mai sus de baza monumentului şi este formată din patru sculpturi reprezentînd «faţa lui Iisus de pe mahrama Veronicăi»simbolizînd drumul spre Golgota (eveniment descris în Biblie). A două galerie este amplasată sus şi este alcătuită din patru figuri «Iisus răstignit pe Cruce» care simbolizează trecerea prin Hristos Mîntuitorul spre veşnicie prin jertfa de sine. Partea de sus a monumentului se încheie cu o platformă dreptunghiulară în formă de coroană, (coroana este un simbol al biruinţei, statalităţii şi dreptăţii), finalizată în cinci cruci clasice. Acestea din urmă simbolizează finalitatea veşnică a jertfelor şi sacrificiilor tuturor celor care au stat la temelia, continuitatea şi verticalitatea neamului nostru”, a specificat autorul proiectului, citat de diez.md.